Aventura din mijlocul Pacificului – 6 – Poveste cu balene

     Primele 2 săptămâni petrecute pe insulă au fost foarte aglomerate. Mulţi oameni, multe de făcut, iar ca şi voluntari eram trimişi oriunde era nevoie. Pentru început am ajutat la preluarea încărcăturii de pe vapor. Toate materialele, echipamentele, proviziile, bagajele au fost încărcate pe vapor în nişte sacoşe sau în plase speciale şi au fost transportate cu elicopterul pe insulă. O încărcătură nu putea depăşi 800 – 900 kg, iar cum erau aproape 80 de tone de transportat, au fost necesare aproape 100 de curse. Timp de 3 zile ne-am ocupat numai cu asta.

foto: transportul materialelor cu elicopterul

            Apoi am ajutat un tip care se ocupa cu montarea unor cabluri de curent, care trebuiau îngropate în pământ. Săpat şanţuri, pus cabluri, astupat… Cea mai mare parte a şanţurilor au fost săpate cu o maşinărie specială, dar erau zone în care nu se putea lucra mecanizat, aşa că trebuia săpat manual.

            I-am ajutat câteva zile pe cei care se ocupau cu montarea unor panouri solare, ce urmau să fie sursa auxiliară de curent electric, pe lângă cele 2 generatoare care funcţionau deja pe insulă. Am „prestat” apoi diferite „small jobs”, adică chestii mărunte, de câteva ore sau jumătate de zi, pe oriunde era nevoie. Stilul de lucru era puţin diferit de cel din România. La fiecare 2 ore de muncă… „tea break”, adică un fel de „pauză de ţigară”, care ţinea cam 20 de minute şi în care toată lumea bea câte un ceai. La ora 1 era „lunch time”, pauza pentru masa de prânz, care ţinea cam 1 oră. Destul de multe pauze şi foarte puţin stres. Decât să tragă un pic mai tare şi să termine o treabă azi, mai bine lucrau mai relaxat şi terminau treaba mâine. Nu ştiu ce clauze aveau în contract referitor la termenele de predare a lucrărilor, dar aici nimeni nu se stresa cu timpul. „Do only what you can, man”, adică „fă numai ce poţi” sau „nu te chiar pune cu munca”, era ritmul de lucru. Dar tot ce se făcea, chiar dacă se făcea mai încet, se făcea bine şi cu multă plăcere. Oamenii se bucurau foarte tare când făceau sau terminau un lucru, cât de mic. Am văzut aici tipi care se bucurau mai mult când băteau un cui decât persoane din România care tocmai şi-au cumpărat o maşină nouă. „Well done, man” adică „lucru bine făcut, omule” spuneau aproape tot timpul. Nu ştiu dacă aşa se lucrează cu adevărat în Noua Zeelandă, dar aici mi se părea că lumea se simte mai bine şi mai relaxată pe şantier decât se simt mulţi români în concediu, pe plajă. Poate e o diferenţă de atitudine…

            Dar cel mai remarcabil eveniment al primelor 2 săptămâni de pe Raoul a fost, fără îndoială, întâlnirea mea cu balenele.

      Arhipelagul Kermadec, din care face parte şi Raoul Island, era cunoscut în trecut ca fiind una dintre cele mai fructuoase zone de vânătoare de balene, denumită French Rock Ground. În drumul lor din mările îngheţate ale Antarcticii către locurile de împerechere din apele tropicale ale Emisferei Sudice, balenele se opreau în jurul Arhipelagului  Kermadec pentru a se hrăni şi a se odihni. Pe o hartă pe care am găsit-o într-o lucrare ştiinţifică din arhivă, au fost marcate locul unde fiecare balenă a fost ucisă de balenierele americane în Pacificul de Sud în timpul perioadei de glorie a vânătorii de balene, adică anii 1870 – 1915. Cum americanii deţineau 80% din flota de baleniere din lume, această hartă reprezintă o distribuţie foarte precisă a populaţiei de balene din acea perioadă. Totodată mi s-a părut destul de sinistră, văzând atât de multe puncte pe hartă, fiecare reprezentând câte o balenă ucisă. Ei bine, în această hartă a „balenelor vânate”, Arhipelagul Kermadec apare înţesat de puncte, fiind unul dintre cele mai frecventate locuri de pe glob,  atât de balene cât şi de vânătorii de balene. Recordul de baleniere înregistrate în Denham Bay, golful de pe Raoul Island unde se făcea acostarea în trecut, conform unor jurnale de bord ale unor vase din acea perioadă, a fost de 63 de baleniere în aceeaşi zi, ceea ce este extrem de mult, ţinând cont că aici existau perioade şi de 6 luni de zile în care nu trecea nici un vapor.

foto: harta balenelor vânate de balenierele americane în perioada 1870 – 1915

            Chiar dacă mi-am dorit de mic să ajung în această parte a lumii şi Noua Zeelandă reprezenta pentru mine un vis, cireaşa de pe tort, adică mai mult decât aş fi putut cere, era să stau pe terasa casei pe malul oceanului şi să privesc în depărtare … balenele. În discuţiile cu prietenii mei despre plecarea în Noua Zeelandă, acest lucru reprezenta idealul, astfel încât într-un limbaj mai intim cu cei apropiaţi nu spuneam că doresc să merg în Noua Zeelandă ci doar că vreau să merg … să văd balene. Privitul balenelor ajunsese astfel să fie măsura prin care reuşeam să-mi îndeplinesc visul. Dumnezeu a fost atât de bun cu mine încât mi-a îndeplinit acest vis … şi mi-a dat chiar mai mult decât aş fi putut să cer.

            Începutul verii reprezintă sfârşitul perioadei în care balenele cu cocoaşă se mai află în zona Arhipelagului Kermadec, iar primele săptămâni ale mele pe insulă au fost ultimele momente în care mai puteam să văd aceste splendide creaturi.

           Din primele zile ale debarcării pe Raoul puteam vedea în depărtare coloanele de apă pe care balenele le ridică atunci când respiră, câte o săritură sau câte o coadă care loveşte puternic. Chiar la micul dejun sau la cină, de la masa de pe terasă puteam să văd cetaceele, în special mamele cu puii care erau mai aproape de ţărm, la 200-300 m de locul de unde priveam. Vedeam cam 10-15 balene zilnic, nu ştiu dacă erau tot aceleaşi exemplare dar pentru mine era fascinant. Era incredibil, nu numai visul de a ajunge în Noua Zeelandă mi s-a îndeplinit, ci şi … visul visului, adică de a sta pe terasă, la un ceai şi de… a privi balenele. Acest spectacol a mai durat câteva săptămâni, iar la începutul lunii decembrie cam toate balenele plecaseră. Ca şi o paranteză, într-un studiu care se face aici anual, cam în mijlocul iernii, când sunt cele mai multe balene cu cocoaşă în zonă, am citit că în 8 august 2011 au fost observate în aceeaşi zi nu mai puţin de 135 de balene în jurul Raoul Island.

            Dar Cel de Sus mi-a oferit şi mai mult decât atât. „Once in a lifetime” adică „odată în viaţă”, este puţin spus, pentru ocazia pe care am avut-o…

            Meyer Island este o formaţiune stâncoasă aflată cam la 5 km de Raoul Island.

foto Meyer Island

            Insula este un paradis al avifaunei, aici cuibărind o serie de specii extrem de rare, una dintre ele numărând aproximativ 60 de exemplare pe tot globul. Viaţa marină din jurul acestei insule reprezintă un ideal pentru orice biolog marin, aici găsindu-se specii unice de o frumuseţe şi un colorit deosebit. De la broaşte ţestoase de 1-1,5 m, până la peşti în toate culorile curcubeului, caracatiţe, meduze, scoici, melci, corali sau alte vietăţi marine.

            Activitatea umană este strict restricţionată atât pe insulă cât şi în jurul acesteia, iar dacă pe Raoul Island poţi să intri cu permis de intrare de la DOC, pe Meyer Island accesul uman este complet interzis… cu o excepţie. Meyer Island este inclusă în programul de control al speciilor invazive de pe Raoul, iar asta înseamnă că odată pe an, o echipă trebuie să meargă acolo pentru 2 zile şi să cureţe sau să smulgă toate speciile invazive întâlnite, specii care au ajuns acolo purtate de vânt sau de păsări, de pe Raoul. Cum eu făceam parte din echipa de voluntari care se ocupa de controlul speciilor invazive, încă din a doua săptămână în care am ajuns pe Raoul, am avut ocazia să merg pe Meyer Island.

           Când am pornit de pe insulă, coordonatorul proiectului Raoul, Paul, care nu avea voie să meargă pe Meyer pentru că nu era în programul de control al speciilor invazive, ne-a spus că noi cei care avem ocazia să debarcăm acolo suntem… norocoşi  „You are lucky to go there…”. Când ne-am întors, după experienţa avută şi pe care am să o povestesc în continuare, i-am spus că nu am fost norocoşi ci… am fost binecuvântaţi.

            Deplasarea se făcea cu 2 bărci cu motor pneumatice, în 2 echipe de 4 persoane. Cum timp aveam destul, iar aşa cum am mai spus, aici nimeni nu era stresat de oră sau de a termina o treabă într-un anumit interval de timp, am hotărât să facem un ocol al insulei, să vedem viaţa marină, mai ales că unii dintre noi aveau şi echipament de snorkeling. Era o ocazie unică . Pe când am înconjurat insula şi ne pregăteam să mergem spre locul de acostare, am nimerit în mijlocul … unui cârd de balene care s-au ridicat la suprafaţa apei să respire. Cred că erau în jur de 10 – 15 exemplare, mame cu pui, unele dintre balene fiind la nu mai puţin de 5-10 m de barca noastră. Când cea mai apropiată a respirat şi a lansat coloana de apă, efectiv ne-a stropit, aşa de aproape a fost.

foto: balenă cu cocoaşă (Megaptera novaeangliae, Balaena nodosa) la câţiva m de barca pneumatică

            Am stat mai mult de jumătate de oră în mijlocul lor şi parcă dacă au văzut că sunt observate au început şi spectacolul de sărituri şi de lovit apa cu coada.

foto: balenă cu cocoaşă (Megaptera novaeangliae, Balaena nodosa) în plin salt

            Am umplut cardul cu fotografii şi nu mai ştiam la care să mă uit şi pe care să o fotografiez.

fotografii cu balene în apropiere de Raoul Island

            Uneori erau aşa de aproape de noi încât îmi era teamă că o să răstoarne barca. Când vezi un cetaceu de câteva zeci de tone şi 15 m lungime la câţiva metri de barca ce mi se părea aşa de mică şi de fragilă, parcă ţi se strânge puţin inima. În cazul în care se răsturna barca nu îmi era frică de rechinii care mişunau şi ei în jurul nostru, care oricum erau numai de 1 – 1,5 m lungime si erau „de Galapagos” fara a prezenta vre-un pericol, îmi era mai mult teamă că o să pierd toate fotografiile din aparat şi îmi făceam planuri cum să leg repede aparatul de mine şi apoi să încep să înot spre mal. Nu s-a întâmplat nici o tragedie şi cred că balenele au ştiut că nu vrem să le facem vre-un rău. Mi-am dat seama atunci ce uşor se puteau vâna balenele în trecut. Practic te plimbai cu barca în locurile de hrănire şi de odihnă şi aşteptai să iasă la suprafaţă ca să respire şi din câţiva metri trăgeai cu harponul…

            I-am întrebat pe colegii mei dacă au mai văzut aşa de aproape o balenă, dar, deşi erau născuţi în Noua Zeelandă şi balenele şi observatul lor fac parte din activităţile cotidiene, se pare că acele momente au fost unice pentru toată lumea. Rareori îi este cuiva dat să stea la … 5 metri de o balenă în viaţă, care înoată în ocean. Aşă că, pentru mine, venit din Europa şi care vedeam pentru prima dată o balenă adevărată, această ocazie a fost mai mult decât „once in a lifetime”. Când le-am arătat fotografiile din acea zi celor rămaşi pe Raoul, toată lumea a rămas cu gura căscată, iar o parte dintre fotografii au plecat direct către arhiva DOC, unde specialiştii fac identificarea indivizilor după… coadă, astfel încât pot determina distribuţia speciei şi culoarul de migraţie.

            După aşa o experienţă simţeam că insulă mă primea „cu braţele deschise”. Nu ştiu dacă era doar „norocul începătorului” sau dacă era un semn că prezenţa mea aici era binevenită, dar ocazia de a naviga cu o barcă pneumatică la câţiva metri de imensele mamifere marine mi se părea deosebită. Insula îmi dezvăluia încă de la început cadre deosebite pe care le exploatam şi le imortalizam cu aparatul de fotografiat. Am în plan să pregătesc, la întoarcerea în România, o expoziţie de fotografii legată de experienţa mea în Pacificul de Sud. Deja aveam primul subiect: balenele, măsura realizării visului meu.

Sunday Island

 10.12.2011

Anunțuri

2 responses to “Aventura din mijlocul Pacificului – 6 – Poveste cu balene

  1. Pingback: Aventura in Pacific 8 – Proiectul Happy Hebe | Mihaiko's Blog

  2. Ce relatare extraordinara,ce ironie ca Mihai spunea ca a fost binecuvantat sa vada insula Meyer si balenele asa de aproape.Poate ca nimic nu e neintamplator ca Mihai sa se piarda acolo,cine stie din ce plan divin face parte.Doamne ajuta sa se intoarca sanatos acasa!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s