De la un cardiac, cordial – A plecat Poetul

muzica … de la Sică.

Prima dată am auzit de Adrian Păunescu vorbindu-se în șoaptă. Mama îi spunea tatălui meu ”…  a fost pe la noi ieri, mi-au zis fetele de la librărie. A cumpărat niște cărți …  restul au fost retrase de editură. … Securitatea a  întrebat de el, e căutat de aproape 4 luni …. sigur e în județ… am auzit că e la Râmeț, la mânăstire.” La noi în casă când se vorbea în șoaptă se vorbea despre Ceaușescu și se critica regimul. Ai mei se fereau de mine, ca nu cumva să spun pe la școală ce aud acasă. Atunci am înțeles că Adrian Păunescu este un scriitor căutat de Securitate, la fel ca Ioan Alexandru și  alți câțiva, care,  atunci când își lansau câte o carte în Alba Iulia, mai  treceau și pragul casei noastre. Și eu nu aveam voie să spun la nimeni. Era anul 1986, Cenaclul fusese interzis din 1982, iar Păunescu era pe lista neagră a Securității lui Ceaușescu.

Apoi l-am descoperit și  în bibliotecă. Se uita la mine de pe ultimul raft, raftul cu cărțile cele mai valoroase și … destul de rare la acea vreme. Cărți care erau editate și apoi imediat erau retrase pentru că autorul nu mai era agreat de regim. Erau acolo Mircea Eliade cu Istoria credințelor și ideilor religioase, era Marin Preda cu Cel mai iubit dintre pământeni, era Ion Lăngrănjan cu Fiul Secetei, Ion Alexandru și încă câțiva. Dintre toți se remarcau 4 volume groase, format mare, cu coperți negre, pe care era scris, cu litere de mână: Adrian Păunescu. Erau cărțile care, atunci când lipseau, le găseam pe noptiera de la patul tatălui meu. Și tot din ele mai recita tata, tot în șoaptă, atunci când era vre-un eveniment la noi în casă și mai veneau prieteni sau rude.

Aud pe mulți spunând că a fost Poetul de Curte al familiei Ceaușescu. Că avea rol important în Cântarea României și că dedica ode mult iubitului conducător. Nu știu câți își mai amintesc de rigorile acelui regim. Să publici în 1986, când cenzura comunistă semăna cu Inchiziția Spaniolă, o poezia ca Opinia mea, nu era numai un manifest anti-sistem, ci era chiar o mică revoluție. Legat de realația lui cu Securitatea, îmi vine în minte o întâplare poevestită recent  de Dumitru Graur, coleg cu Păunescu la revista Flacăra:

Într-o toamnă friguroasă, prin 1987, când Poetul era urmărit asiduu de Securitate, Dumitru Graur și Păunescu au mers la un meci de fotbal în Ștefan cel Mare, juca Dinamo acasă. În pauză au fost invitați la Protocol, la un ceai cald. Acolo era și generalul Nuță, șeful Securității și a spionajului lui Ceaușescu. Foarte jovial, Nuță la întrebat pe Păunescu, de cum a intrat în îcăpere:

 –  Vă salut tovarășu’ Păunescu! Nu v-am mai văzut de ceva vreme. Ce mai faceți, tovarășu’ Păunescu?

la care Păunescu a replicat:

– Ce bine că v-am întâlnit, tovarășu’ general. Chiar vroiam și eu să vă întreb: – Ce mai fac eu, tovarășu’ general?

Cu poezia lui Adrian Păunescu am intrat efectiv în contact abia după ce am terminat clasa a IV-a. Drept recompensă pentru că am luat premiul I, părinții mi-au cumpărat un nou pick-up. Era ceva Made in RDG, că cel rusesc se stricase și nu mai aveam la ce să ascult Poveștile. Pe vremea aia se ascultau numai vinil-uri… Discul cumpărat odată cu pick-up-ul, tot pe sub mână că atunci fusese și lansat și retras de pe piață, era Adrian Păunescu recită din poeziile sale. L-am ascultat și pot să spun că, deși nu înțelegeam mare lucru din poezia de factură socială, națională sau de dragoste, am rămas fascinat. Stăteam cu coperta discului în mână, unde era și o poză a Poetului și eram fascinat de modul cum recita. Parcă aud și acum vocea cu acel timbru caracteristic, – un tunet când spunea:  ”o mie de ani vânătorii zeloși / vânatul suprem al pădurii-l vânară/ nu porci, căproiare, mistreți sau cocoși/ ci zimbrii, că ei sunt pe stema de țară”, din Rezervația de zimbrii, sau – un suspin când recita ultima strofă  din Totuși iubirea:  ”… și tutuși există iubire / și totuși există blestem / dau lumii, dau lumii de știre / iubesc, am curaj și mă tem” . Am fost fascinat de acea voce, pe care parcă și acum o aud, o voce puternică plină de sensibilitate și melancolie.

Adolescența, precum și următoarele momente ale formării mele, mi-a fost profund marcate de poezia lui Adrian Păunescu. De versurile sale de dragoste și de muzica folk pe care a promovat-o în cadrul celor 2 Cenacluri pe care le-a condus. Am prins și câteva concerte ale Cenaclului Totuși Iubirea, și din înregistrări și povestirile părinților, cunoștem deja și Cenaclul Flacăra.

Cu siguranță că Adrian Păunescu a fost un om de geniu. A fost o persoană cu capacități extrasenzoriale deosebite. Apropiații spun că  îți citea gândurile dacă erai în preajma lui, și de asta mulți se fereau de el. A fost unul dintre cei mai mari lideri autentici ai românilor. Un om solar, la concertele Cenaclului Flacăra ar fi putut face aproape orice cu Generația în blugi. Chiar și o Revoluție, care, spiritual a pregătit-o, dar alții i-au furat-o în ’89. Și lui… și nouă.

Ca și poet a fost … de fapt a fost Poetul. La fel cum muzica folk nu poate fi imaginată fără piesele cenaclurilor, la fel poezia nu poate fi concepută fără versurile Poetului Adrian Păunescu.

Poezia lui de dragoste este fascinantă. Este poezia unui om care ”a scris mult și a iubit enorm”.

Din păcate, Poetul a plecat…

Îmi este sufletul un pic mai amar și acum, când mă uit la volumele cu coperțile negre, pe care scrie de mână Adrian Păunescu,  mi se taie puțin respirația și mi se pune un nod în gât. Clipesc mai des și o aud pe Kinga spunând:

– Dar ce faci, plângi!? De ce? Tu nu plângi niciodată…

Îi răspund în gând, întorcându-mi privirea:

 – A plecat … Poetul.

De la un cardiac, cordial este ultima poezie scrisă de Poet. Totuși a mai existat un moment în care și-a scris testamentul literar.  În 1986, imediat după un moment greu al vieții sale, când a fost extrem de aproape de moarte, Poetul publica volumul Locuri comune. În acest volum apărea și poezia Ca un fum de țigară, sufletul, pe versurile căreia a fost compusă piesa de la începutul acestui post. Poezia a fost dedicată ”Către Ana Blandiana, Augustin Buzura, Gheorghe Pituț și Ion Pop, în amintirea viselor noastre literare, la Cluj” 

Pe ultima copertă a volumului Locuri comune, Poetul scria un Postscriptum:

Dumnezeu să-l odihnească!

Anunțuri

One response to “De la un cardiac, cordial – A plecat Poetul

  1. Pingback: 22mai – unde ne distram, cum si cu cine » Blog Archive » 22 mai – unde ne distram, cum si cu cine

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s