Şi te-ai dus, dulce minune…

Ieri, cam în acelaşi timp în care ajungea şi la agenţiile de presă, am primit un mesaj pe e-mail de la Casa Regală, care conţinea Comunicatul prin care Radu Duda anunţa că se retrage din cursa pentru Cotroceni. Reacţiile mele la acestă ştire au fost destul de contradictorii, de la surprindere, la mâhnire, supărare, iar acum pot spune că sunt chiar nervos.

Sunt chiar foarte nervos. Pe Radu Duda.

Pentru prima dată abia aşteptam şi eu alegerile, pentru prima dată aveam şi eu un candidat care mă reprezenta. La nici un scrutin de până acum nu am fost aşa de „pornit” să merg la vot (la multe nu am fost deloc), cum eram pentru scrutinul din noiembrie pentru Preşedinţia României. Pentru prima dată, cînd auzeam de cuvântul „alegeri” nu mai îmi era greaţă.

 L-am urmărit pe Radu Duda, total întâmplător, la o emisiune la Vrânceanu-Ştirea (pardon, Firea), pe Antena3, chiar cu câteva zile înainte de a-şi anunţa candidatura. Nu era vorba atunci despre campania electorală, nici măcar despre intenţiile Alteţei Sale de a candida, ci era un simplu dialog pe teme politice şi economice cu Principele Radu Duda. Probabil că făcea parte din strategia de campanie care avea să urmeze. Atunci, ca membru al mişcării 70 (adică acei 70% care nu merg, de obicei, la vot), mi-am zis: „… ce păcat că nu candidează. Pe ăsta chiar l-aş vota. E un om extraordinar. Total opus de ceea ce înseamnă „politician de Dâmboviţa””.

M-am bucurat enorm când am auzit, la mai puţin de o săptămână, că şi-a lansat candidatura pentru Preşedinţia României. Chiar i-am trimis câteva mesaje de încurajare şi de susţinere pe blogul său (cred că de acolo mă avea Casa Regală în „baza de date”). L-am urmărit, la scurt timp după ce şi-a început „campania”, tot întâmplător, la Radio România Actualităţi (care, chiar e mult mai bun decât multe radio-uri comerciale. Nu-mi pare rău că plătesc taxa Radio/TV). Radu Duda a avut o emisiune de aproape o oră, în care a vorbit despre ceea ce înseamnă conceptul de Preşedinte al României, conform Constituţiei, şi conform mentalităţii europene, la care tot încercăm să ne aliniem. Şi cât de departe este percepţia actuală şi a candidaţilor şi a electoratului despre acest lucru. Nu vreau să intru în detalii, dar mi-a plăcut foarte mult şi cum şi mai ales ce vorbea. Chiar aşa gândeam şi eu. A urmat apoi proba de foc, răspunsuri la întrebările ascultatorilor care intrau în direct. S-a descurcat minunat, deşi a avut şi cîteva întrebări ostile, tendenţioase.

După acea emisiune m-am hotărât: nu numai că o să-l votez, dar o să-i fac şi puţină „propagandă electorală”. Fără să fiu plătit pentru asta, fără chiar să îmi ceară cineva. Şi ori de cîte ori am avut ocazia, i-am promovat numele, concepţiile, candidatura. Din convingere. Pentru că am crezut, nu în Alteţa Sa Principele Radu Duda, nu în Casa Regală, ci în Radu Duda, omul politic.

 Acum sunt supărat. Şi nu sunt supărat că m-a abandonat. Pe mine şi pe ceilalţi 12% care l-ar fi votat. Sunt supărat pe el că a dat speranţă. Speranţa că România merită un Preşedinte „altfel”, cum era şi mesajul său de pe blog „România, Altfel”. Un Preşedinte din altă clasă politică decât cea de gârlă, adică de Dâmboviţa, mai mult decât un Berbecali, WC Tudor, „prostănacul” Geoană, marinarul cu fetele lui sau aerianul de Crin Antonescu. Chiar dacă ştiam că toţi contracandidaţii lui sunt reprezentanţii unor grupuri de intrese şi că va fi foarte greu să ajungă în turul 2, măcar am avut o alternativă. Puteam vota şi altceva.

Sper că motivele care l-au făcut să renunţe nu au fost de natură medicală, de fapt cred că aceasta este singura scuză a unui om „altfel”, deşi s-a mai invocat şi de DragăStolo. Poate „grupurile de interese”, sau „clanurile” cum le numeşte el, l-au constrâns să renunţe, poate nu a mai rezistat presiunii, poate „a ieşit” din graficul de campanie, poate a depăşit deja bugetul… cine ştie…

Sau poate a candidat cu 20 – 30 de ani prea repede pentru electoratul din România…

Anunțuri

3 responses to “Şi te-ai dus, dulce minune…

  1. OMUL RADU DUDA EXISTA.
    CREDEM IN EL SI IL SUSTINEM CAT VA TRAI.
    ESTE SINGURUL OM DE STAT LA ORA ACTUALA IN ROMANIA .
    EXEMPLUL LUI PERSONAL POATE SA MARCHEZE PE CEI DIN JURUL LUI, MAI ALES PE CEI TINERI.
    II DORIM SANATATE SI PUTERE !!!
    .

  2. tare da…

  3. eu cred că şi-a dat seama în ce intră….sincer nu are nici un sprijin, şi cred că se bazează şi pe sondaje, de căt să se fi făcut de cacao….mai bine se retrage înainte de vreme, băiat deştept, trebuie să-l înţelegem. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s