M-am pus cu nişte cârnaţi

Dacă tot a zis Vasile că mă ridică la gradul de „bucătar şef” la întâlnirea de la Beliş, de peste două săptămâni, m-am gândit să arăt ce pot. Aşa că, luând exemplu de la Adi Hădean, acest Jamie Oliver de România, m-am pus şi eu cu nişte cârnaţi exact aşa cum a făcut şi el pe deşteptul cu ei. Pe Adi nu îl cunosc personal, am ajuns pe blogul lui nu mai ştiu prin ce întâmplare, dar de cum l-am citit , mi-a plăcut. Şi de blog şi de el. Am înţeles că acum găteşte şi pe la Music Pub în Cluj, sper să am ocazia să trec cât de repede pe acolo şi să transmit „complimente bucătarului”.

Urmând întocmai reţeta lui Adi Hădean, pe care o găsiţi aici,  m-am apucat:

Am luat 2 cârnaţi de casă, ecologici şi după reţetă tradiţională, făcuţi de socru la Miraslău şi i-am pus la prăjit în puţin ulei:

Picture 045

Între timp am pus nişte cartofi noi la fiert, în coajă, cu puţină sare.

Picture 042

După ce s-au prăjit cârnaţii câteva minute, am turnat în tigaie o bere, „mai puţin un pahar, pe care l-am băut”, ca să citez un clasic în viaţă, Horaţiu Mălăiele.

Picture 053

Am lăsat cârnaţii să fiarbă în bere, cam aşa:

Picture 048

timp de 15-20 de minute, până au scăzut bine.

Între timp s-au fiert cartofii, i-am curăţat de coajă şi i-am pus într-un vas de sticlă. Am pus puţină smântână, puţin unt şi i-am condimentat cu sare, piper, boia:

Picture 051

Picture 052

… şi i-am pus la cuptor, vre-o 20 de minute, să se rumenească.

Când au scăzut cârnaţii, adică după ce au băut toată berea, „mai puţin un pahar, pe care l-am băut” eu, i-am scos din tigaie.

Picture 055

Cu puţină compoziţie din tigaie, nişte smântână şi o mână de stafide, am încropit, separat, într-un alt vas, un sos: Picture 057

pe care l-am lăsat să fiarbă până a scăzut puţin şi s-a închegat.

Între timp au fost gata şi cartofii.

Am pus puţin sos de stafide peste cârnaţi, puţin muştar dulce  lângă, şi iată ce a ieşit:

Picture 059

A… era să uit. Şi un pahar de bere, „pe care l-am băut…”

Picture 065

Anunțuri

3 responses to “M-am pus cu nişte cârnaţi

  1. să-ţi fie de bine:-)

  2. omule, sper sa fii in viata … si sa mai pui retete culinare pe blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s